Aparate ortodontice fixe (lipite)

Aparate ortodontice fixe

Aparate ortodontice fixe (lipite)

  • Rezultatul final al tratamentului ortodontic nu depinde de tipul bracketului ales, însă durata tratamentului variază. Brackeții clasici sunt confecționați din metal. În cazul în care doriți un aparat ortodontic mai puțin vizibil, puteți alege și brackeți estetici-ceramici. La fel ca și materialele de obturație estetice brackeții care au aceeași culoare cu smalțul dinților sunt mai puțin vizibili. Soluția cea mai frumoasă, însă și cea mai scumpă o reprezintă brackeții confecționați din cristale de safir artificiale deoarece acestea sunt la fel de transparente ca sticla.
  • Datorită unei inovații tehnice aparatele ortodontice autoligaturante mișcă dinții exercitând o forță mai mică față de aparatele ortodontice convenționale, astfel în timpul tratamentului efectuat cu acest tip de aparat ortodontic pacientul va simți mai puțină presiune și durere, decât în cazul tratamentelor efectuate cu aparate ortodontice convenționale. La brackeții tradiționali sunt folosite inele elastice (ligaturi) pentru fixarea arcului. Aceasta se numește ligaturare. Cu trecerea timpului aceste ligaturi devin tari, rigide, se obosesc, se colorează, îngreunează curățarea și din cauza fricțiunii încetinesc mișcările dinților. În cazul aparatelor autoligaturante nu este nevoie de ligaturi elastice, arcurile sunt fixate prin clapițe încorporate în brackeți prin cea mai eficientă metodă interactivă. Acest aparat este elegant, ușor de curățat, mai igienic și reduce durata tratamentului.
  • Aparatele ortodontice fixe le folosim pentru tratamentul anomaliilor dento-maxilare, precum: înghesuiri dentare, breșe dentare, mișcarea și realinierea dinților, crearea spațiilor.

Aparate ortodontice mobilizabile (mobile)

  • Aceste aparate ortodontice se folosesc cel mai des în copilărie când în cavitatea bucală există atât dinți deciduali, cât și dinți permanenți. În urma tratamentului efectuat cu un aparat ortodontic mobilizabil adesea devine de asemenea necesară aplicarea unui aparat ortodontic fix deoarece aparatul mobilizabil nu este potrivit pentru efectuarea mișcărilor fine ale dinților. Iar acest lucru este absolut necesar pentru obținerea rezultatului perfect.
  • Cele mai importante tipuri de aparate ortodontice mobilizabile sunt așa-numite aparate funcționale care sunt potrivite pentru ghidarea dezvoltării maxilarelor la copii sau la adolescenți.
  • Aparatele mobilizabile au numeroase avantaje. Atât dintele, cât și aparatul este ușor de curățat. Din punct de vedere estetic nu este deranjant, poate fi bine tolerat și de copii. Activarea și controlul acestuia nu durează mult.
  • De asemenea utilizăm aparate ortodontice mobilizabile pentru calmarea simptomelor bruxismului, problemelor articulare la nivelul mandibulei, pentru menținerea spațiului dinților etc.

Aparat ortodontic mobilizabil monomaxilar

  • Cu ajutorul acestui aparat efectuăm tratamentul pentru ocluzia adâncă și ocluzia încrucișată mai puțin severă.

Aparat pre-ortodontic din silicon bimaxilar (Trainer)

  • Cu ajutorul acestui aparat efectuăm tratamentul pentru ocluzia deschisă frontală, mai puțin severă, cauzată de sugerea degetelor sau de folosirea susetei.

Aparat ortodontic funcțional, bimaxilar – HANSA  

  • Cu ajutorul acestui aparat accelerăm dezvoltarea maxilarului inferior și efectuăm tratamentul pentru ocluzia adâncă și pentru arcada superioară sau inferioară îngustă

Aparat ortodontic funcțional, bimaxilar – FRANKEL, KLAMMT, ACTIVATOR

  • Cu ajutorul acestui aparat accelerăm dezvoltarea maxilarului inferior și efectuăm tratamentul pentru ocluzia adâncă și pentru arcada superioară sau inferioară îngustă

Alte tipuri de aparate ortodontice

Arc lingual

  • Este un aparat fix inferior, se folosește pentru menținerea și crearea spațiilor între dinți.

Arc palatinal Goshgarian

  • Este un aparat fix superior, se folosește pentru dilatarea, derotarea și ancorarea molarilor superiori.

ATP – Arc transpalatinal

  • Aparat fix superior, se folosește pentru ancorarea molarilor superiori.

HYRAX – disjunctor

  • Se folosește pentru dilatarea rapidă a maxilarului superior, respectiv a arcadei superioare în cazul ocluziei încrucișate laterale și în cazul în care arcada superioară este prea îngustă.

HAMILTON – disjunctor

  • Se folosește pentru dilatarea rapidă a maxilarului superior, respectiv a arcadei superioare în cazul ocluziei încrucișate laterale și în cazul în care arcada superioară este prea îngustă, în perioada de dentiție mixtă.

DISTAL-JET – distalizator

  • Aparat fix superior, se folosește pentru împingerea înapoi (distalizarea) a molarilor superiori.

Gutieră MICHIGAN

  • Este o gutieră pentru înălțarea ocluziei în vederea eliminării bruxismului.

Aparate de contenție

  • Aparatele de contenție se folosesc pentru menținerea rezultatului tratamentului ortodontic.
  • După îndepărtarea aparatului ortodontic fix poate exista riscul de recidivă a dinților. Cauza recidivei este aceea că dinții sunt deja în poziția potrivită, însă încă nu s-au stabilizat acolo. Perioada de stabilizare este de două ori mai lungă, decât perioada purtării aparatului ortodontic fix.
  • Contenția este o etapă extrem de importantă în tratamentul ortodontic. Mulți care au avut parte de un tratament ortodontic cu aparat fix mai târziu vor fi nevoiți să efectueze un tratament nou deoarece după îndepărtarea aparatului ortodontic fix nu au purtat în mod regulat aparatul de contenție.

Retainer fix 300 RON

  • Este un arc special, plat, realizat dintr-un material moale, lipit pe cei 6 dinți inferiori (de la canin la canin).

Aparat de contenție mobilizabil monomaxilar 400 RON

  • Este un aparat superior mobilizabil, confortabil, nu acoperă întreaga regiune palatinală.

Dizpozitive ortodontice auxiliare

Mini-implant ortodontic + implantare 450 RON

  • Se folosește pentru mișcarea dinților, este un dizpozitiv auxiliar pentru aparatele fixe Multiband.

Lănțișor de aur ortodontic pentru corectarea poziției dinților impactați 250 RON

  • Se folosește pentru corectarea poziției dinților impactați (blocați în os).